Council on Foreign Relations – Guvernul mondial secret?

24.11.2021 | www.kla.tv/20688

În vremurile actuale, când în întreaga lume se aplică o politică Corona aproape perfect sincronizată, unii se freacă la ochi și se întreabă de ce se întâmplă acest lucru. Chiar dacă măsurile sunt abordate în mod ușor diferit la nivel național, la nivel global se adoptă aceeași abordare privind modul de combatere a problemei "pandemiei". Situația este similară cu politica externă europeană, care de ani de zile a urmat politica externă a SUA sau cel puțin a adoptat punctul de vedere și retorica acesteia aproape în proporție de 1:1. Exemple în acest sens sunt sancțiunile UE împotriva Rusiei, în special după criza din Ucraina din 2014, sau sancțiunile împotriva Iranului. De asemenea, este surprinzător faptul că politica și presa americană și europeană sunt aliniate atunci când vine vorba de denigrarea unor șefi de stat și de guvern dezagreabili, cum ar fi cei din Rusia, Belarus, China, Coreea de Nord, Iran, Siria sau Venezuela. Este această unificare crescândă a politicii mondiale doar o coincidență sau face parte dintr-o agendă globală? Dacă doriți să răspundeți la această întrebare, nu puteți evita Consiliul pentru Relații Externe. Acest think tank american își sărbătorește în aceste zile cea de-a 100-a aniversare - mai exact, pe 29 iulie 2021 - și este considerat una dintre cele mai influente organizații private din întreaga lume. Grupurile de reflecție sunt asociații care dezvoltă idei și strategii politice și le introduc în politică. Deși puterea Consiliului este de necontestat, probabil că este absolut necunoscută pentru cetățeanul de rând. Să aruncăm o privire mai atentă asupra acestei organizații. În spatele numelui discret de "Council on Foreign Relations" se ascunde o putere atât de mare încât revista de știri DER SPIEGEL a scris încă din 1975 că este "cea mai influentă instituție privată din America și din lumea occidentală". Wikipedia scrie că activitatea acestei rețele a fost decisivă pentru politica externă și diplomația americană în secolul XX. Nu este o coincidență: după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Consiliul pentru Relații Externe a fost cel care a conceput cadrul pentru Națiunile Unite și Planul Marshall. Până în prezent, membrii Consiliului ocupă poziții cheie în guvernul SUA. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că revista Foreign Affairs, pe care o editează Consiliul, este considerată "revista de strategie a politicii externe americane" și a fost numită "biblia gândirii politicii externe" de către cotidianul Washington Post. Dar cum ajunge o asociație de persoane private să aibă o influență atât de mare asupra politicii externe americane și, prin urmare, asupra politicii mondiale? Pentru a înțelege puterea și spiritul care suflă în Consiliu, să ne întoarcem în istorie și să aruncăm o privire la originile grupului de reflecție. Rețeaua Swiss Policy Research descrie momentul fondator în felul următor: Consiliul pentru Relații Externe își are originea în așa-numita "traumă din 1920": După Primul Război Mondial, SUA și-ar fi putut asuma pentru prima dată rolul de lider mondial - dar Senatul a decis să nu se alăture Ligii Națiunilor, iar populația obosită de război l-a ales pe Warren G. Harding, un președinte care a promis o "întoarcere la normalitate" și a dorit să se ocupe mai întâi de afacerile și problemele Americii și ale americanilor. Pentru a evita un astfel de eșec în viitor și pentru a "trezi America la îndatoririle sale mondiale", bancheri, antreprenori și politicieni cu orientare internațională au înființat în anul următor CFR-ul bipartizan în metropola financiară și comercială New York. Prin colaborarea unor academicieni și publiciști de marcă [...] trebuiau dezvoltate și popularizate idei pentru o politică externă activă. Acest lucru dezvăluie un factor cheie care a catapultat Consiliul atât de repede în centrul puterii: era, într-un fel, copilul reprezentanților înaltei finanțe americane. Oameni care aveau bani și influență politică din belșug. Să analizăm mai îndeaproape trei oameni care pot fi considerați ca fiind figuri formatoare ale CFR. Edward Mandell House: House este un bun exemplu al puterii și spiritului unit în CFR. A fost consilierul personal al președintelui american de atunci, Woodrow Wilson și, la fel de important, forța decisivă din spatele RIIA. La rândul său, Royal Institute of International Affairs a fost o organizație fondată în 1919 cu scopul unic de a construi un imperiu mondial anglo-american. Pentru că, potrivit lui Cecil Rhodes, părintele acestei idei, britanicii erau "rasa conducătoare a lumii" și cu cât mai mulți dintre ei ar fi locuit, cu atât mai bine ar fi fost pentru lume. engleza Walter Lippmann: Lippmann este considerat unul dintre cei mai influenți scriitori politici ai secolului XX. Modul său de gândire este caracteristic CFR-ului. Încă de la vârsta de 26 de ani, a pledat pentru supremația globală a SUA și pentru influența corporațiilor americane asupra companiilor internaționale. Cartea sa "Opinia publică", devenită astăzi o lucrare standard, arată ideea lui Lippmann: întrucât realitatea era prea complexă, iar masele largi nu puteau și nici nu doreau să determine "interesul general", un "grup specializat de oameni" trebuia să consilieze decidenții politici. Aceștia, la rândul lor, ar trebui să stăpânească "arta persuasiunii" - să o numim "tehnici de manipulare" - pentru ca deciziile luate să pară oamenilor cele corecte. În acest fel, trebuia să se producă o "opinie publică" unificată, necesară pentru coeziunea societății. Prin această teorie elitistă, Lippmann a pus sub semnul întrebării în mod radical esența democrației, și anume dreptul tuturor cetățenilor de a avea un cuvânt de spus. Mai mult, Lippmann a fost membru al Societății Fabian, o organizație socialistă care susținea eugenia, adică selecția "genelor bune" ale umanității. Paul Warburg: Descendentul din dinastia bancară cu același nume era deja un om puternic și căutat înainte de înființarea CFR. El a fost cel care a inițiat înființarea unei bănci centrale americane în 1903. Odată cu punerea în aplicare a ideii sale, a luat naștere Federal Reserve Bank, o bancă centrală deținută de bănci private care împrumută bani statului american. O organizație copleșitoare, așadar, care, potrivit criticilor, a avut întotdeauna o influență puternică asupra politicii americane, deoarece guvernul american depinde de Fed, așa cum mai este numită, în calitate de debitor. James Warburg, fiul lui Warburg și membru al CFR, are următorul citat revelator: "Vom avea un guvern mondial, fie că ne place sau nu. Singura întrebare este dacă guvernarea mondială va fi realizată prin cucerire sau prin consimțământul poporului." Succesul acestor domni nu a întârziat să apară. Deja în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, adică la aproximativ 20 de ani de la înființarea sa, influența acestor "academicieni și publiciști de frunte" asupra guvernului american a devenit atât de mare, încât aceștia au determinat în esență politica externă a SUA: strategia de război a SUA, principiile ordinii postbelice și, prin urmare, principiile ONU, ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional au fost opera Consiliului. Dar adoptarea politicii externe americane nu era încă satisfăcătoare, cu siguranță nu atunci când sfera de influență a SUA s-a extins în Europa și Asia de Est, odată cu victoria aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial. Ținând cont de obiectivul unui guvern mondial, au fost create rețele de elite în întreaga lume pentru a crea elite regionale loiale liniei. Pentru a-și extinde și controla influența la nivel global, CFR folosește, printre altele, următoarele trei sfere de putere: Conferința Bilderberg Potrivit Swiss Policy Research, Charles D. Jackson, membru al CFR, a fondat în 1954 Conferința Bilderberg, care are loc anual de atunci. Scopul său este de a aduce împreună elitele americane și europene. Probabil că este mai corect să vorbim de "Gleichschaltung". Aici se întâlnesc personalități de rang înalt din mediul de afaceri, politică, armată, mass-media, universități, nobilime și servicii secrete pentru a discuta probleme politice, economice și sociale actuale. Ceea ce este suspect la această întâlnire a celor puternici este faptul că așa-numita Chatham House Rule se aplică la această reuniune. Această regulă prevede că se poate vorbi doar despre conținutul conferinței dacă nu se discută despre identitatea și afilierea celorlalți participanți. Cu toate acestea, de obicei, nu se ajunge atât de departe. Până în ziua de azi, publicul nu a aflat niciodată ce s-a hotărât de fapt la conferințe sau ce a fost pus în aplicare de către membrii lor. Mass-media mainstream, ai cărei reprezentanți participă în fiecare an la conferință, respectă, de asemenea, această regulă. De cele mai multe ori se limitează la a relata despre o "întâlnire a celor puternici" și la a-i numi pe critici și sceptici drept adepți ai teoriei conspirației. Pe măsură ce presa alternativă a făcut cunoscute aceste conferințe, Bilderbergerii au făcut anumite "recunoașteri": • În 2010, Conferința Bilderberg a intrat pe internet cu un site web. Ulterior, lista participanților a fost publicată acolo, dar inițial numai după conferință. • Subiectele care se presupune că au fost discutate au fost, de asemenea, adăugate ulterior. • Între timp, o listă de participanți și subiecte este chiar anunțată în avans. Prin aceste aparente "recunoașteri", motivele reale ale conferințelor au putut și pot fi ținute secrete. Influența globală pe care trebuie să o aibă conferința nu este evidentă doar din listele de participanți, ci și din faptul că aceasta pare a fi o adevărată trambulină pentru politicienii europeni pe scena mondială. Angela Merkel (cancelarul german), Emmanuel Macron (președintele Franței) și Ursula von der Leyen (președintele Comisiei Europene) și-au preluat funcțiile respective după ce au participat la o conferință Bilderberg, pentru a numi doar câțiva dintre ei. O listă mai cuprinzătoare este prezentată la sfârșitul acestei documentații. Comisia Trilaterală În timp ce conferințele Bilderberg au reunit elitele europene și americane începând din 1954, Comisia Trilaterală a fost înființată în 1972. Are același scop, dar conceptul de aliniere a elitelor regionale a fost extins acum la regiunea asiatică. Bineînțeles, nu așa se comunică. Pe site-ul său de internet se afirmă că este nevoie de o "formă mai comună de conducere" pentru ca sistemul internațional să facă față cu succes provocărilor majore din anii următori. Astfel, aproximativ 400 de membri foarte influenți din zonele economice americane, europene și Asia-Pacific se întâlnesc anual. Printre aceștia se numără personalități importante, precum francezul Jean-Claude Trichet, fostul șef al Băncii Centrale Europene, sau americanii Henry Kissinger, fost secretar de stat american și presupus criminal de război, Larry Fink, directorul general al gigantului financiar BlackRock, și compatrioata sa Marne Levine, fost manager senior al Instagram. Meghan O'Sullivan, președinta Grupului America de Nord al Trilateralei, a descris abordarea Comisiei în 2019 după cum urmează: "Trebuie să mergem mai departe, indiferent dacă putem sau nu să convingem guvernele noastre să fie de acord cu prescripțiile și recomandările noastre." David Rockefeller, unul dintre părinții intelectuali ai Comisiei Trilaterale și mult timp director al CFR, a fost chiar mai direct în descrierea pretențiilor de putere ale acestor cercuri elitiste. În cartea sa "Memorii" a scris: "Unii [extremiști ideologici] cred chiar că facem parte dintr-o cabală secretă care lucrează împotriva intereselor Statelor Unite. Ei ne acuză pe mine și familia mea că suntem "internaționaliști" și că am conspirat cu alte persoane din întreaga lume pentru a construi o structură politică și economică globală mai unită - 1ne Welt (o singură lume), dacă vreți." Dacă aceasta este acuzația, eu pledez vinovat și sunt mândru de asta." Administrația SUA Puterea și influența nu pot fi observate nicăieri mai bine decât în exemplul guvernelor americane. John J. McCloy, fostul președinte al CFR și consilier al mai multor președinți americani, s-a exprimat astfel: "Ori de câte ori aveam nevoie de un om la Washington, nu trebuia decât să răsfoim lista membrilor Consiliului și să dăm un telefon la New York". Din rândurile CFR au provenit opt președinți și vicepreședinți ai Statelor Unite, 17 secretari de stat, 20 de secretari ai apărării, 18 secretari ai trezoreriei și 15 directori CIA. Istoria modernă a SUA, care este puternic încărcată de războaie și crime de război, este, de asemenea, strâns legată de Consiliul pentru Relații Externe. Dar nu influențează doar guvernul SUA; mass-media americană a devenit, de asemenea, purtătoarea sa de cuvânt, ca să spunem așa, prin apartenența la CFR a multor editori și jurnaliști alfa. Din această perspectivă, pare dintr-o dată logic de ce a fost atacat atât de isteric președintele american de atunci, Donald Trump, care declarase război "establishmentului" la preluarea mandatului. Trump nu este membru al CFR, iar politicile sale au fost adesea contrare intereselor globaliste ale Consiliului. Este la fel de evident că, de la alegerea noului președinte, calmul a revenit în presă: mulți dintre membrii cabinetului lui Joe Biden sunt membri ai CFR. Astăzi, SUA este exact ceea ce Isaiah Bowman, unul dintre părinții fondatori ai CFR, avea în minte: o putere mondială care se vede pe sine însăși ca garant al securității mondiale, păstrând puterea asupra teritoriilor mai slabe, renunțând în același timp la "formele convenționale de imperialism", de exemplu, la suprimarea războinică deschisă a rivalilor. Numai acești trei factori de putere și activitatea lor - guvernul SUA, Conferința Bilderberg și Comisia Trilaterală - sugerează că Consiliul pentru Relații Externe este într-adevăr o organizație cu pretenții de dominație mondială. Cu toate acestea, CFR folosește alte rețele de relații și informații pentru a-și stabili pretențiile și interesele. Acestea sunt atât de extinse, încât rețeaua de cercetare Swiss Policy Research vorbește de o "matrice de propagandă". Rețelele transatlantice Politologul Hermann Ploppa a numit odată Consiliul pentru Relații Externe "mama tuturor rețelelor transatlantice". Aceste rețele consolidează spiritul Consiliului, în special în Germania. De exemplu, prin intermediul Atlantik-Brücke e.V.: În cadrul acestei asociații, fondată de John McCloy, pe atunci președinte al CFR, și de Eric Warburg, membru al CFR, tinerii lideri, politicieni și oameni din mass-media sunt familiarizați cu modul de gândire transatlantic. Un alt exemplu este Deutsche Gesellschaft für Außenpolitik, al cărui nume în engleză este German Council on Foreign Relations. La fel ca organizația-mamă, acest grup de reflecție oferă consultanță politică. Mass-Media Pe lângă marea influență pe care CFR o are asupra mass-mediei din SUA, legăturile sale se extind la cele mai importante agenții de știri din lume. Redactorul-șef al Thomson Reuters, David Schlesinger, este membru al CFR, la fel ca și Isaac Lee, membru al consiliului de administrație al celei mai mari agenții din lume, Associated Press. La latitudinile noastre, raportarea în conformitate cu CFR este asigurată de filialele transatlantice. Membrii și simpatizanții Atlantik-Brücke pot fi găsiți în tot peisajul mediatic german, de la ARD la Frankfurter Allgemeine Zeitung, de la Die Zeit și Süddeutsche Zeitung la ZDF. La Conferința Bilderberg participă frecvent și profesioniști din domeniul mass-media, cum ar fi fostul redactor-șef al NZZ, Markus Spillmann, editorul Tamedia, Pietro Supino, sau directorul grupului editorial Axel Springer SE, Mathias Döpfner. Nu în ultimul rând, chiar membrii CFR apar uneori în reportajele din presa publică locală - în calitate de "experți" și, desigur, fără a face referire la obiectivele și modul de gândire al CFR. Ca urmare a acestor reportaje influențate transatlantic, mulți cetățeni obișnuiți văd lumea prin ochelarii elitei puterii, fără să-și dea seama de acest lucru. GERMANA & ENGLEZA Organizațiile umanitare Chiar și organizațiile umanitare sunt uneori puternic influențate de CFR. Organizațiile pentru drepturile omului Human Rights Watch și Amnesty International au fost sau sunt conduse de membri ai CFR. În mod similar, National Endowment for Democracy (NED) din SUA, USAID, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, precum și alte organizații relevante. Acest lucru este foarte important, deoarece astfel de organizații solicită sau justifică în mod repetat operațiunile militare ale SUA sau NATO, ca în cazul celui de-al doilea război din Golf cu ajutorul minciunii incubatoare, în cazul războiului din Afganistan și, de asemenea, în Libia. Armata Swiss Policy Research scrie: "CFR și-a menținut propriul program de formare al ofițerilor timp de decenii, astfel încât se estimează acum că aproximativ 75% din toți ofițerii militari americani de rang înalt au fost instruiți de CFR - inclusiv aproape toți șefii de stat major, comandanții supremi NATO și comandanții regionali de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. [...] În acest fel, Consiliul a construit o forță imperială antrenată ideologic, întâlnită aproape exclusiv din regimurile totalitare." Economie Oricine crede că Consiliul este activ doar din punct de vedere politic se înșeală amarnic. Potrivit propriilor informații, peste 120 de companii din sectoarele financiar, sănătate, nutriție și industrie, precum Toyota Motor Corporation, furnizorul de servicii financiare American Express, grupul industrial BASF, producătorul de băuturi și alimente PepsiCo sau gigantul farmaceutic Johnson & Johnson, fac parte din "programul său corporativ", care există din 1953. Chiar și giganții tehnologici Facebook și Google sunt implicați în această acțiune. Chiar dacă CFR are "doar" puțin peste 5.000 de membri, este aproape imposibil să se arate complet legăturile sale. Ar trebui remarcat faptul că membrii săi pot fi găsiți în alte organizații cu influență globală, cum ar fi CIA, Rezerva Federală sau Banca Mondială. Comisii de anchetă importante, cum ar fi Comisia Warren, care ar fi trebuit să descopere asasinarea lui John F. Kennedy, și Comisia 9/11 au fost, de asemenea, pline de ele. Rezultatele acestor investigații sunt extrem de dubioase, dar până în ziua de azi ele conturează imaginea unei tabula rasa din partea guvernului american în ceea ce privește aceste evenimente. Pe scurt, conform cuvintelor "ubique" de pe logo-ul revistei Foreign Affairs a CFR, această rețea este peste tot. Este discutabil dacă o astfel de asociere, pentru care termenul de "guvern mondial" este într-adevăr foarte apropiat, funcționează cu adevărat sau dorește să lucreze pentru binele tuturor oamenilor. După cum arată istoria, este vorba întotdeauna de creșterea puterii și a bogăției, însoțită de războaie, de desființarea suveranității naționale și de împuternicirea corporațiilor internaționale. Este remarcabil cum o asociație relativ mică a reușit să acumuleze o asemenea putere în 100 de ani. Fără îndoială, acest lucru a fost realizat doar pentru că CFR și-a tras sforile în secret, departe de ochii publicului. Prin urmare, este timpul să expunem această eră de abuz de putere ascunsă. Și dumneavoastră puteți contribui la stoparea acestei campanii de guvernare mondială, răspândind aceste fapte în jurul dumneavoastră și informându-i pe politicienii aleși. Lista incompletă a politicienilor care au intrat pe scena politicii mondiale după ce au participat la o conferință Bilderberg: Cancelari germani: - Helmut Schmidt: participare la conferința din 1973 - cancelar federal începând cu 1974. - Helmut Kohl: participare la conferințe în 1980 și 1982 - Cancelar federal din 1982 - Angela Merkel: Participare la conferință în 2005 - Cancelarul federal din 2005 Șefi de guvern la nivel internațional: - Margaret Thatcher: Participare la conferință în 1977 - prim-ministru britanic din 1979 - Tony Blair: Participare la conferință 1993 - Prim-ministru britanic din 1997 - Bill Clinton: Participare la conferință 1991 - Președinte al SUA din 1993 - Alfred Gusenbauer: Participare la conferința din 2006 - Cancelar austriac din 2007 - Emmanuel Macron: participare la conferința din 2014 - președinte al Franței începând cu 2017 Alți politicieni: - Romano Prodi: Participare la conferința din 1999 - Președinte al Comisiei Europene din septembrie 1999. - Volker Rühe: Participare la conferințe în 1991 și 1992 - ministru german al apărării din 1992 - Wolfgang Schäuble: Participare la conferință în 2003 - Ministru german de interne începând cu 2005 - Guido Westerwelle: Participare la conferință în 2007 - Ministru german de externe din 2009 - Christian Lindner: Participare la conferința din 2013 - președinte al FDP din decembrie 2013 - Jens Spahn: Participare la conferință în 2017 - Ministrul german al Sănătății începând din 2018 - Colin Powell: Participare la conferință 1997 - Secretar de Stat al SUA din 2001 - Timothy Geithner: Participare la conferința din 2008 - Secretar al Trezoreriei SUA din 2009 În plus: - George Robertson: Participare la conferință 1998 - Secretar General NATO 1999 - Mario Draghi: Participare la conferință 2009 - Președinte al Băncii Centrale Europene 2011 - Ursula von der Leyen: Participare la conferință 2019 - Președinte al Comisiei Europene din 2019

de la jb.

surse/linkuri: Părinții fondatori ai CFR: Casa Edward Mandell: Ziarul Expres Numărul 22/2018, p.15 și urm. Walter Lippmann: https://de.wikipedia.org/wiki/Walter_Lippmann
https://de.wikipedia.org/wiki/Die_%C3%B6ffentliche_Meinung
Paul Warburg: https://de.wikipedia.org/wiki/Paul_Moritz_Warburg
https://en.wikipedia.org/wiki/James_Warburg
www.neopresse.com/finanzsystem/wem-gehoert-eigentlich-die-amerikanische-zentralbank-fed/
Citat din James Warburg: Raport al Senatului (Comisia pentru relații externe a Senatului), Revision of the United Nations Charter: Hearings Before a Subcommittee of the Committee on Foreign Relations, Eighty-First Congress, 1950, p.494. CFR: https://swprs.org/die-propaganda-matrix/
https://swprs.org/das-american-empire-und-seine-medien/
https://de.wikipedia.org/wiki/Council_on_Foreign_Relations
Conferința Bilderberg: https://de.wikipedia.org/wiki/Bilderberg-Konferenz
Chatham House Rule: www.chathamhouse.org/about-us/chatham-house-rule
Conferința Bilderberg ca o trambulină în carieră: http://www.geschichteinchronologie.com/welt/Bilderberger/Estulin/Dt/013c-regierungsmittel-puppen.html
Comisia Trilaterală: https://de.wikipedia.org/wiki/Trilaterale_Kommission
https://trilateral.org/page/3/about-trilateral
https://trilateral.org/download/files/TC%20MEMBERSHIP%20LIST%20
(MASTER%209%20JUNIE%202021).pdf www.journal21.ch/mutmasslicher-kriegsverbrecher-kissinger
Meghan O'Sullivan despre Comisia Trilaterală, 2019: www.youtube.com/watch?v=JbEPcMR8xYs
Citatul lui David Rockefeller: https://archive.org/details/DavidRockefellerMemoirs2003RandomHouse/page/n482/mode/2up
Memoriul lui Isaiah Bowman privind politica CFR: https://swprs.files.wordpress.com/2017/09/cfr_imperial_brain_trust.pdf
(p.169 și următoarele) Membrii cabinetului lui Joe Biden, membru CFR: https://swprs.org/joe-biden-return-of-the-cfr/
DGAP/Consiliul german pentru relații externe: https://dgap.org/de
Agențiile de presă: www.sfcg.org/wp-content/uploads/bios/isaac-lee.html
www.ap.org/about/our-people/leadership-team
https://en.wikipedia.org/wiki/David_Schlesinger
Media: https://swprs.org/netzwerk-medien-deutschland/
https://swprs.org/wp-content/uploads/2017/08/cfr-media-network-hdv-spr.png
https://swprs.org/die-konferenz/
Experții CFR în rapoartele mass-media de serviciu public: www.tagesschau.de/ausland/amerika/un-nahost-waffenstillstand-101.html
www.srf.ch/news/international/kampf-gegen-diktatoren-bidens-aussenpolitische-strategie-verkennt-die-realitaet
Membrii CFR din ONG-uri, din armată, din mediul de afaceri și din alte sectoare: https://swprs.files.wordpress.com/2017/08/cfr-imperial-council-hdm-spr.png
www.cfr.org/membership/roster
www.cfr.org/membership/corporate-members