Donarea de organe: devine propriul trup în curând proprietate de stat?

Sendungstext
herunterladen

PDF (.pdf)

Word (.docx)

11.03.2020 | www.kla.tv/15852

Oricine nu spune „NU” atâta vreme cât încă este în viaţă, urmează să devină după deces donator de organe. Acest lucru este pretins de iniţiativa populară elveţiană «Susţinerea donării de organe – salvarea de vieţi». Conform Cancelariei Federale au fost înaintate peste 112.000 de semnături valabile. Astfel, se aşteaptă ca iniţiativei să-i reuşească un vot faţă de poporul elveţian. Iniţiativa donării de organe este purtată de Jeune Chambre Internationale, o fundaţie cu sediul în St.Louis. Ea este activă în peste 100 de ţări. Printre membrii ei se numără personalităţi precum Bill Clinton sau Al Gore. Cotidianul săptămânal elveţian „Die Weltwoche“ s-a ocupat de această temă în articolul recent apărut: „La ce îi trebuie unui mort o inimă?”, căci nesiguranţa cu privire la iniţiativa populară este mare. Tema face furori şi în rândul personalului medical. Aici se pune întrebarea dacă un donator de organe în momentul în care i se extrag organele este muribund, deci încă viu, sau cu adevărat mort. Totodată se pune întrebarea, în ce măsură iniţiativa are dreptul să se amestece în chestiunile particulare care privesc propriul corp. Devine propriul corp în curând proprietate de stat? Ascultaţi acum un extras din articolul apărut în Weltwoche: «Recent, un grup restrâns de medici şi personal medical de îngrijire a atras atenţia, considerând în neregulă extracţia de organe la sfârşitul vieţii. Într-un articol apărut recent în revista medicală elveţiană, medicii respectivi scriu că donatorul de organe încă nu e mort în momentul extracţiei organelor. A opri aparatele la moartea cerebrală a pacientului este o greşeală: De asemenea, moartea trupului este semnificativă pentru moartea omului […] Totodată e paradoxal să credem că un mort poate dona organe vii. Iar prezumţia că moartea poate fi de fiecare dată 100% demonstrată nu este lipsită de suspiciuni. […] În Elveţia totuşi medicii au dreptul deja la 5 minute după ce stopul cardiac şi apoi moartea cerebrală au fost constatate să înceapă cu extragerea de organe. […] Politicieni și artiști mai mult sau mai puţin celebri fac deja reclamă cu buletinul de donare de organe și solicită populația să li se alăture şi să salveze vieți umane ca donatori. Astfel donarea de organe este aproape ridicată la o datorie morală, iar moartea fizică intactă este respinsă ca un act egoist. Dar oare e posibil să nu avem fiori la gândul că inima proprie bate în viitor într-un corp străin? Iniţiatorii subliniază că autodeterminarea rămâne intactă, nimeni nu este obligat să doneze organe, la urma urmei putem spune „nu”. Asta este corect, dar numai sub prezumţia că şi ultimul din populaţie ştie ce se întâmplă în cazul morții sale ... Că riscă să trăiască în continuare ca piesă de schimb într-un alt corp în cazul în care nu îşi exprimă dezacordul în timp util. Oamenii ar trebui obligaţi încă din tinereţe să-şi bată capul cu propriul deces şi să se decidă împotriva donării de organe. Altfel, corpul lor muribund ar deveni conform legii un bun public. Aici se află partea revoluţionară a iniţiativei populare: ea ar răsturna complet relaţia dintre individ şi stat într-un domeniu cât se poate de personal. Propriul corp ar fi atunci proprietatea medicinii, a obştii, a statului, în mod neapărat şi necondiţionat – şi nu a persoanei în cauză.»

de la sak.

surse/linkuri: Die Weltwoche Nr. 18, 2.Mai 2019