Jocuri de planificare a pandemiei - Pregătirea pentru o nouă eră? (Prelegere de Paul Schreyer)

19.11.2022 | www.kla.tv/24173

Paul Schreyer este un autor și jurnalist care scrie cărți de non-ficțiune critice pe teme politice. În prelegerea sa „Jocurile de planificare pandemică - Pregătirea pentru o nouă eră?”, acesta acoperă perioada cuprinsă între 1990, sfârșitul Războiului Rece, și actuala criză Corona. El explică faptul că această criză nu este o coincidență, ci că a fost precedată de o planificare îndelungată. El spune că, începând din 1990, SUA au luat măsuri și exerciții individuale care au pregătit focul de pornire pentru un regim de teroare la nivel mondial, care a început în 2001, cu 11 septembrie (9/11) și a fost declarat „război împotriva terorismului”. Schreyer prezintă firele acestui demers și, astfel, dezvoltarea și implementarea acestor planuri până la ora actuală a pandemiei globale Corona. Ascultați acum conferința foarte informativă a lui Paul Schreyer. https://wissen-ist-relevant.de Video Paul Schreyer Jocurile de planificare pandemică - Pregătirea pentru o nouă eră? Da, bună ziua. Numele meu este Paul Schreyer. Sunt jurnalist independent, autor și coeditor al revistei „Multipolar”. Astăzi aș dori să vorbesc despre un subiect de actualitate, pandemia Corona. Titlul conferinței este: Jocuri de planificare pandemică - Pregătirea pentru o nouă eră? Cu toate acestea, nu vreau să vorbesc despre situația actuală, despre actuala criză Corona, ci despre ceea ce s-a întâmplat înainte. Și s-au întâmplat multe lucruri interesante acolo. Cuvânt cheie: jocuri de planificare pandemică. Situația pe care o trăim în prezent, și anume teama de un virus și, pe această bază, restricții foarte severe ale libertății: exact această situație a fost exersată foarte des și foarte intens în diferite jocuri de simulare în ultimii ani. Aceasta nu este o speculație, ci un lucru bine documentat și aș dori să prezint dovezile aici astăzi. Da, a doua parte a titlului: Pregătiri pentru o nouă eră? Mulți oameni au impresia că o nouă eră, o fază nouă începe acum, odată cu această criză, și că nu este o eră bună. O epocă în care democrația este demontată, în care libertățile sunt demontate, deteriorate, distruse. Aș dori să contribui la acest lucru prin această prelegere și să ajut să lărgesc puțin viziunea și, de asemenea, să obținem o perspectivă istorică. Voi spune câteva cuvinte despre cuprins, despre ceea ce vreau să abordez astăzi. Așa că încep cu anii '90, cu războiul împotriva terorismului, apoi voi prezenta diverse jocuri de simulare. Ajung la scenariul „lock step”, un scenariu foarte interesant din 2010, după care prezint câteva jocuri de simulare mai recente, care au avut loc în perioada președinției Trump. Apoi ajung la ultimul punct - ce s-a întâmplat pe piețele bursiere în septembrie 2019. Din punctul meu de vedere, acesta e un punct foarte interesant şi important, pe care, de asemenea, nu l-am inclus încă în cartea pe care am scris-o pe această temă. Asta înseamnă că pentru cei care au citit deja cartea mea - acest punct poate conține informații care ar putea fi noi. Da, începe o nouă eră! Ce epocă a luat sfârșit, la care epocă ne uităm înapoi? Aceasta este, bineînțeles, epoca „Războiului Rece”, care, de asemenea, a luat sfârșit în 1990. Ce a fost în acea epocă? O scurtă reamintire: aceasta a fost, bineînțeles, confruntarea a două mari blocuri de putere. Uniunea Sovietică pe de o parte, SUA pe de altă parte și, mai pe larg: Occidentul, pe de o parte, și Estul, pe de altă parte, se confruntau și ambele erau puternic înarmate cu arme nucleare și se amenințau reciproc cu anihilarea totală. Aceasta a fost situația globală din 1945 până în 1990, o situație marcată de o mare frică, o mare incertitudine, o mare opresiune. Mulți oameni se temeau că ar putea izbucni un război nuclear - acest lucru era foarte real. Omenirea a fost de mai multe ori la un pas de izbucnirea unui război nuclear, în 1962 în criza rachetelor. În anii 1980 a existat o altă situație foarte riscantă, în care doar cu mult noroc un astfel de război nuclear a putut fi evitat sau nu a izbucnit datorită norocului. Așa trebuie să spunem astăzi. Deci, practic, dacă îl plasăm într-un context istoric mai larg, acest „Război Rece” a fost o perioadă foarte nebună. Amenințarea era atât de masivă și atât de existențială! Această perioadă s-a încheiat în 1990, simbolizată de căderea Zidului Berlinului. Un mare suspin de ușurare a fost resimțit în întreaga lume. Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. Au existat glasnost și perestroika. Acest lucru a început în anii '80, în a doua jumătate a anilor '80, când au fost inițiate reforme în blocul estic și oamenii de acolo au primit mai multă libertate. Iar acest sentiment de mai multă libertate, acest sentiment de a răsufla ușurați, de a simți că o teamă a dispărut, că oamenii au fost eliberați de o presiune, aceasta a fost practic atitudinea față de viață începând cu 1990, la nivel internațional. Nu peste tot în lume, bineînțeles, dar în multe părți, în special în blocul estic, dar și în întreaga lume. Putem spune asta. Dar acest prilej nu a adus numai bucurie peste tot. Au existat și grupuri, grupuri influente, care au avut probleme cu asta. De exemplu, armata și întregul complex de apărare, deoarece pentru ei, bineînțeles, în această situație inamicul a dispărut. Nu mai aveau un dușman. Uniunea Sovietică s-a dezintegrat și cum se putea justifica acum menținerea unor cheltuieli militare atât de mari? Aici, în imagine, se află un portavion american. Se poate spune că acesta este simbolul prin excelență al statului de securitate, al aparatului militar, al exercitării puterii peste tot în lume. Aceste sisteme de armament sunt necesare pentru a exercita puterea în întreaga lume. Cum ar putea fi justificat acest lucru de acum încolo? Am găsit un citat frumos exact din această perioadă, și anume din 1991, de la Colin Powell, care era cel mai înalt ofițer militar din SUA la acea vreme și, prin urmare, și cel mai înalt consilier militar al președintelui. Ulterior, a devenit secretar de stat. El a spus într-un interviu acordat unui ziar în 1991, un pic cu o nuanță sarcastică, dar totuși serios: „am rămas fără diavoli, am rămas fără răufăcători, am rămas cu Castro și Kim Il Sung”. Castro era pe atunci președintele Cubei, iar Kim Il Sung președintele Coreei de Nord. Acestea erau unele dintre puținele state comuniste care mai rămăseseră în lume, dar, desigur, ele nu puteau servi în mod serios drept inamici pentru SUA. Aceste țări erau mult prea nesemnificative și mult prea slabe din punct de vedere militar. Deci, după 1990, cum ar putea SUA să mai spună în mod serios că are nevoie de o armată puternică? Cum au putut face asta? Tocmai în acest context, în această chestiune a început lupta împotriva terorismului în anii 1990. A existat cu adevărat un moment de cotitură, care este simbolizat, de asemenea, în termeni personali, de tranziția de la președintele Bush seniorul, la președintele Clinton. Bush - ilustrat aici în stânga - este încă un reprezentant al Războiului Rece, un adevărat războinic al vremurilor reci, care a fost încă șef al CIA în anii '70 - și această tranziție de la Bush la Clinton a dat naștere, de asemenea, la multe speranțe. Așadar, Clinton a fost o rază de lumină, de speranță. Nu era văzut ca șoim, deloc. A fost văzut ca o persoană modernă și deschisă la minte. A fost înscăunat în ianuarie 1993 și doar câteva săptămâni mai târziu a avut loc un atac terorist de proporții asupra World Trade Center. În acel moment, Turnurile Gemene erau încă în picioare. Era înainte de 11 septembrie 2001, iar acest atentat cu bombă în parcarea subterană a World Trade Center - aceasta e o fotografie din februarie 1993 - a fost destul de masiv. La vremea respectivă, cel mai mare atac terorist din istoria SUA! 700 de răniți, deci parcarea subterană a fost complet devastată. Intenția era de a doborî turnurile, lucru care a reușit abia în 2001. Se spune că în spatele acestui atac, acest atentat cu bombă, s-ar fi aflat islamiști. Imediat după aceea, în anul următor, Clinton a publicat o strategie de securitate națională. La început, nu e atât de neobișnuit; practic, aproape fiecare președinte face asta, iar el a folosit acest lucru ca o linie directoare pentru a-și stabili prioritățile. Vreau să vă dau un scurt citat din acest document, pentru că este interesant. Clinton a declarat: „poate că Războiul Rece s-a încheiat, dar nevoia de conducere americană în străinătate rămâne mai puternică decât oricând. Mă angajez să construiesc un nou consens public pentru a susține angajamentul nostru activ în străinătate.” Asta e un fel de limbaj de antrenor. Așadar, am putea ști acest lucru - angajamentul activ în străinătate nu înseamnă altceva decât operațiuni militare sau războaie în străinătate. Este doar un cuvânt elegant pentru asta. Dar interesant aici este faptul că, Clinton spune că trebuie să creăm un consens, sau ar dori să creeze un consens public, pentru a putea continua să ne folosim armata oriunde în lume. Adică, la acel moment, nu exista un astfel de consens. La acea vreme, așa cum am spus, au existat mari dezbateri. Oamenii au spus: „vrem un dividend de pace acum!” Acesta a fost cuvântul de ordine. „Vrem ca toți acești bani care au fost investiți în armament timp de zeci de ani - să ajungă acum la noi! Vrem să ne construim propria noastră economie, vrem ca societatea noastră să beneficieze și acest buget al apărării ar trebui să fie redus.” Iar în anii '90 a fost într-adevăr redus pentru că presiunea publică a fost foarte mare. Asta a fost în '94. Acum ajungem la anul următor, 1995. În martie 95 - aceasta este o fotografie a lui Joe Biden - acum este președintele SUA. În acel moment, el avea deja o funcție importantă. În urmă cu 25 de ani a fost președintele Comisiei juridice a Senatului, și a introdus un proiect de lege aici – aceasta e imaginea - în Senat. Acest proiect de lege a fost menit să acorde mai multe puteri președintelui în cazul unui atac terorist major și să acorde mai multe puteri guvernului în general. Acest proiect de lege a fost întâmpinat cu o opoziție foarte puternică la momentul respectiv. Dacă priveşti arhivele de presă de la acea vreme - eu am făcut-o, cum s-a discutat la acea vreme - vezi că grupuri foarte influente pentru drepturile civile au ieșit imediat pe baricade și au spus: „se merge prea departe. Nu vrem competențe speciale pentru președinte, pentru guvern. Toate acestea ar trebui să fie controlate în mod democratic. Noi nu vrem această lege!” O mare rezistență! Câteva săptămâni mai târziu, în aprilie 1995, a avut loc un alt atac terorist major asupra clădirii guvernamentale din Oklahoma, iar acest atac a fost, de asemenea, cel mai mare și cel mai mortal atac terorist din istoria SUA la acea vreme - toate acestea înainte de 11 septembrie 2001. În acest atac au murit 170 de persoane, aproximativ 1000 au fost rănite ... După cum puteți vedea, pagubele sunt imense! O bombă în mașină, cu două tone de explozibil, o pagubă uriașă - iar atenția publicului pentru subiectul terorismului a crescut odată cu acest atac și a rămas acolo pentru foarte, foarte mult timp. Acest atac asupra clădirii din Oklahoma a fost cu adevărat o piatră de hotar, un punct de cotitură, un moment foarte decisiv, ca problema terorismului, pericolul terorismului, să fie percepută cu totul nou, mult mai în serios şi într-un mod complet diferit. Da, atunci pe acest val, aș spune, pe acest curent al amenințării teroriste, atmosfera era pregătită, am putea spune. Acesta este un articol publicat în 1997, dar nu a fost scris de jurnaliști. A fost scris de politicieni, și anume de fostul director al CIA, James Woolsey, și de un oficial de rang foarte înalt al Pentagonului. Titlul articolului este: „Cum să ne apărăm de inamicul din umbră”. Prima frază a articolului se referă direct la atacurile majore pe care tocmai le-am menționat. Deci, se spune că distrugerea clădirii guvernamentale din Oklahoma City și atentatul cu bombă de la World Trade Center din New York au șocat America, i-au șocat pe americani. Dar - și aici intervine marea problematică - aceste tragedii ar fi fost mult mai grave dacă ar fi fost folosite arme nucleare, biologice sau chimice în acest caz! În continuarea articolului, autorii afirmă apoi că pericolul ca armele chimice și biologice să ajungă în mâinile teroriștilor ar fi foarte real, ar fi un pericol foarte mare și că ar trebui depuse eforturi foarte mari pentru a ne proteja împotriva lui. Acest articol este doar un exemplu al acestei campanii mediatice. În această perioadă s-au publicat multe articole în acest sens. Vă voi da un alt exemplu, tot din același an. Secretarul Apărării de atunci, William Cohen, a declarat într-o conferință de presă, chiar în fruntea agendei: armele chimice și biologice sunt o „componentă probabilă a războaielor viitoare!”, a afirmat el. Cu această afirmație, el a justificat alocarea unui miliard de dolari în plus la bugetul apărării în următorii cinci ani. Așadar, vedeți, de la bun început a fost vorba de mulți bani, de bugete foarte mari, care au fost justificate prin acest lucru. William Cohen a avut, de asemenea, o apariție remarcabilă în presă în acest an. A apărut la televiziunea de dimineață. Nu pe scena Pentagonului, ci în cadrul unei emisiuni care nu prea se confruntă cu politica. El a stat acolo, la televiziunea de mic dejun, a ținut un pachet de zahăr în fața camerei și a spus: „dacă Saddam Hussein ar pulveriza această cantitate - anume, cantitatea pe care o conține acest pachet de zahăr - de antrax asupra unui oraș ca Washington, cel puțin jumătate din locuitori ar fi morți. Doar o singură inhalare și probabil că ar muri în cinci zile.” Moderatorii de la emisiunea matinală au rămas fără cuvinte, iar acest reportaj televizat a făcut mare vâlvă în presă pentru că a fost atât de drastic, acest exemplu. Este destul de clar că această afirmație nu poate fi descrisă decât ca fiind o campanie de alarmă. Este o campanie flagrantă de propagare a fricii. Oamenii sunt convinși că viețile lor sunt în pericol iminent. Da, aceasta a fost starea de spirit care s-a creat din ce în ce mai mult în a doua jumătate a anilor 1990. Pe de o parte, amenințarea unui nou pericol este explicată și discutată. Pe de altă parte, exact acest pericol, aceste arme, sunt construite în același timp. Acest lucru este foarte interesant. Nici eu nu știam asta înainte, dar am aflat-o doar în cursul cercetărilor mele aici. În 1997, mai multe proiecte de armament foarte controversate au fost promovate în SUA. CIA a avut un proiect numit „Clear Vision”. O bombă bacteriană era în curs de dezvoltare. DIA, serviciul de informații militare al Pentagonului, a avut un „Proiect Jefferson”. O variantă de antrax modificată genetic a fost dezvoltată ca armă biologică. Iar această cercetare a avut loc în secret. Nu a existat niciun control parlamentar sau altceva. Nimeni nu știa asta la vremea respectivă! Acest lucru a fost făcut public în septembrie 2001 într-un articol din New York Times. Pentagonul a convocat apoi o conferință de presă și a declarat că e vorba de o cercetare „pur defensivă”. Bineînțeles, aceasta e o mare prostie - dacă construiești o armă biologică, nu este vorba de cercetare defensivă. În acest timp, și acest individ a câștigat în importanță: colonelul Robert Kadlec, un expert în arme biologice. A fost inspectorul american pentru arme biologice în Irak în timpul războiului din Irak din 1991 și unul dintre cei mai importanți experți în arme biologice, după cum am spus, din SUA. Într-un document de strategie, un document de strategie internă a Pentagonului, pe care l-a scris pe această temă în 1998 - acesta e un citat foarte remarcabil, care mi-a fost adus în atenție de colegul meu Dirk Pohlmann, care este cu adevărat foarte important și pe care îl voi reda acum pe scurt. „Dacă armele biologice sunt folosite sub acoperirea unei boli limitate în spațiu sau care apare în mod natural, utilizarea lor poate fi negată în mod credibil. (...) Potențialul de a provoca pierderi economice grave și instabilitatea politică ce rezultă de aici, combinate cu capacitatea de a nega în mod credibil utilizarea, îl depășește pe cel al oricărei alte arme cunoscute.” Este 1998. Iar contextul în care sunt scrise aceste fraze, în documentul respectiv, este că Robert Kadlec avertizează că inamicii SUA ar putea folosi astfel de arme. Exact într-un astfel de context. Dar, dacă citim cu atenție articolul, observăm că formularea conform căreia se poate nega în mod credibil utilizarea apare din nou și din nou în mai multe locuri - ceea ce ne face să fim puțin suspicioși. În acea perioadă, a fost înființată o instituție care joacă și astăzi un rol important în acest domeniu. Astăzi se numește „Centrul pentru securitate sanitară” și se află la Universitatea John Hopkins. Poate că ați mai auzit acest nume. În contextul crizei Corona, această instituție a jucat un rol important, deoarece toate cifrele referitoare la Corona, de la început, din primăvara anului 2020, sunt prezentate acolo, compilate într-un panou de bord și utilizate de mass-media din întreaga lume. Acest institut a fost înființat în 1998. La acea vreme, acesta se numea încă Centrul pentru strategii de bioapărare civilă, deci pentru studii de bioapărare civilă. Așadar, avea încă un accent militar. Ulterior, accentul a fost pus mai mult pe sănătate în prezentarea externă. Dar, de fapt, era vorba despre același lucru. Acest centru a organizat câteva exerciții de simulare foarte importante și esențiale pe această temă. Exerciții în caz de dezastru, pe care aș dori să le detaliez mai jos. Totul a început în 1999, când institutul a fost înființat cu bani de la o fundație miliardară bogată, Fundația Sloan, bani proveniți de la fostul șef al General Motors. A murit de mult timp, dar administratorii fundației sale au investit multe, multe milioane de dolari în acest câmp de simulare Bioterra. A existat o primă conferință în 1999. Acesta a fost un eveniment foarte important. Mai multe sute de participanți din zece țări s-au întâlnit la Arlington, în apropiere de capitală, pentru un simpozion național privind sănătatea publică și răspunsul la bioterorism. Cum facem față atunci când are loc un atac undeva, ce putem face, cum trebuie să ne coordonăm? În cadrul acestei conferințe, care are loc aici în februarie 99 - iată din nou organizatorul Johns Hopkins Center for Civilian Biodefense Studies în colaborare cu Ministerul Sănătății și diverse asociații științifice. Această conferință majoră a fost, de asemenea, prima dată când a avut loc un astfel de exercițiu. Un exercițiu în care s-a testat că teroriștii răspândesc un agent patogen al variolei în SUA și că în SUA izbucnește o epidemie de variolă cu multe victime - și cum putem reacționa la această situație. Trebuie să vă imaginați jocul de simulare în felul următor: Se stă în jurul mesei de conferință timp de câteva ore și se joacă roluri. Fiecare dintre aceștia îndeplinește diferite funcții de stat și apoi discută între ei, așa cum ar trebui să vorbească între ei în caz de criză. La fel cum în realitate ar organiza o conferință telefonică pentru a coordona reacțiile. Apoi, ei pun în scenă acest tip de conferință - cine spune ce, ce trebuie să decidă, unde apar conflicte, unde apar probleme. În raportul final al acestui exercițiu găsim următoarele propoziții: - „Cât de departe poate merge poliția pentru a ține pacienții în carantină?” - „Avem nevoie de un consens cu privire la modul în care trebuie să procedăm cu vaccinările.” - „Ar fi trebuit să se impună legea marțială?” - „Trebuie să controlăm mesajul care ajunge la public și cum putem controla acest mesaj?” Toate aceste întrebări au fost discutate în 1999 și sunt întrebări care, desigur, ne amintesc foarte mult de prezent. În cadrul simpozionului a luat cuvântul și Richard Clarke, pe atunci consilier principal pentru combaterea terorismului în cadrul guvernului american, proaspăt intrat în funcție de doar un an. El a declarat: „Pentru prima dată, Departamentul de Sănătate face parte din Consiliul Național de Securitate al SUA”. Așa că de aici s-a pornit pe această cale, aceste probleme de sănătate au fost transformate în probleme militare. În același an, 1999, Pentagonul și-a continuat cercetările privind armele biologice. A existat așa-numitul proiect „Bacchus”. O fabrică de antrax a fost construită în deșertul Nevada, iar obiectivul era următorul. Pentagonul le-a spus angajaților săi, adică departamentului care trebuia să se ocupe de acest lucru: „dezvoltați o mică fabrică de antrax, dar numai cu materiale care sunt disponibile în mod liber în comerț. Aceasta a avut succes după câteva luni. Asta a ieșit la iveală câțiva ani mai târziu. Pentagonul a dezvoltat această producție de antrax cu materiale disponibile în comerț, astfel încât a fost în măsură - dacă vă gândiți rău acum - să efectueze el însuși un astfel de atac pentru a putea spune ulterior că teroriștii au fost autorii, deoarece toate componentele sunt disponibile în mod liber pe piață - iată cât de periculos este. Așadar, acest potențial, această abilitate a fost dezvoltată în acel moment. Acțiunea a avut loc la o bază militară din Nevada. Aceasta este acum întreaga bază militară. Acolo au avut loc teste cu arme nucleare, iar în anii 1990, cercetări de acest gen în domeniul armelor biologice au fost efectuate acolo, departe de civilizație, aș spune. Bine, a continuat apoi cu pași rapizi. Chiar în anul următor, în 2000, același organizator a organizat al doilea mare simpozion, tot pe această temă. Singura diferență - acum nu au testat un focar de variolă, ci un focar de ciumă. Dar din nou bioterorism! Acest document pe care vi-l arăt acum este un site web original din anul 2000, pe care îl puteți găsi încă în arhiva de internet, iar citatele pe care vi le arăt sunt toate documente deschise. Le puteți găsi pe internet. Acum nu mai sunt secrete. Niciun avertizor sau ceva de genul acesta nu le-a publicat. Toate acestea sunt materiale deschise. Aș dori să citez câteva cuvinte din documentele referitoare la acest exercițiu din anul 2000: „Imaginea prezenței militare înarmate în orașele americane provoacă proteste împotriva reducerii libertăților civile (...) Întrebarea este cum și în ce măsură impunem aceste lucruri? Câtă violență să folosim pentru a ține oamenii în casele lor?”. Așadar, acestea sunt lucrurile care au fost discutate în mod specific de către părțile interesate la nivel înalt în cadrul acestor exerciții, în urmă cu 20 de ani, după cum am spus. În acea perioadă, în SUA - mulți își vor aminti - aveau loc alegeri prezidențiale foarte importante. Președintele Bush, cel tânăr, a intrat în funcție în ianuarie 2001. Alături de el se află Dick Cheney, vicepreședintele său, care a avut o mare influență în această administrație. La doar câteva luni de la inaugurarea acestor doi domni, a avut loc deja al treilea exercițiu major de bioterorism într-un timp foarte scurt. Se numea „Dark Winter”. Un alt exercițiu cu variolă, iar această pagină colorată este, de asemenea, un site original al acestui centru din 2001. Pe atunci, site-urile arătau ceva mai colorat, mai dezordonat. Aceasta este într-adevăr din arhiva originală de pe internet. De asemenea, se spune direct de la cine provin banii. Sponsorizat de Fundația Alfred P. Sloan și Fundația Robert Wood Johnson. Acest lucru a fost făcut în mod deschis. Da, iar acest exercițiu a fost profesionalizat. Exercițiile anterioare au avut loc în hoteluri, în sala de conferințe, foarte simplu. Acest exercițiu a avut loc într-o bază militară. Baza Andrews Air Force Base e o mare bază militară de la periferia capitalei Washington, așa că totul a fost amplificat cu încă o treaptă. „Iarna întunecată”, are, de asemenea, un aer de film hollywoodian. Aproape că are un fel de marketing pentru toată această problemă, din punct de vedere publicitar. Totul a fost făcut public. La vremea respectivă s-a și scris despre asta. Nu se desfășura în camere obscure. Trebuie să vă dați seama că acest lucru este destinat cu adevărat publicului. Să ne uităm cine a participat efectiv. Acest lucru este, de asemenea, din documentele originale ale exercițiului. Dacă vă uitați puțin la aceste nume, sau dacă vă uitați puțin la politica americană din acea perioadă, multe nume vă vor părea familiare, sunt oameni foarte influenți. De exemplu, avem rolul directorului CIA, interpretat de James Woolsey. Acesta a fost într-adevăr director al CIA cu câțiva ani înainte. Sau, hai să vedem, guvernatorul Oklahomei, statul care a avut acest atac teribil, am avut asta mai devreme - Frank Keating. El era de fapt guvernatorul Oklahomei la momentul exercițiului. Deci nu doar juca, ci chiar era. Celelalte funcții sunt ocupate în mod similar de persoane de rang înalt. Se poate spune cu adevărat că au exersat o stare de urgență la cel mai înalt nivel. Nu a fost vorba de un management intermediar al autorităților. Acesta a fost un nivel foarte înalt la care s-au discutat aceste lucruri! De asemenea, surprinzător când analizăm aceste documente de exercițiu este rolul presei. Căci presa a fost prezentă în timpul acestor exerciții. Au fost integrați în jocurile de simulare, au jucat alături de ei, și nu doar jurnaliști mici, ci jurnaliști de renume național. De exemplu, o avem pe Judith Miller de la New York Times, o jurnalistă foarte cunoscută la acest ziar important, sau reporteri de televiziune de la marile rețele NBC CBS. Aceștia au fost acolo. Aici este, de asemenea, o fotografie din timpul exercițiului și, practic, au simulat o conferință de presă falsă. Așa că politicienii au interpretat - acum avem această stare de urgență, acum există un exercițiu de variolă, acum există un atac de variolă asupra SUA - iar reporterii țin o conferință de presă și pun întrebări. Politicienii exersează modul în care reacționează presa și ceea ce spun presei. Și acest lucru a fost practicat, foarte mult și la un nivel foarte înalt. Apoi au fost învățate lecții, asta face parte dintr-un astfel de exercițiu, la asta servește de fapt, iar rezultatele au fost că au spus: suntem prost pregătiți pentru un atac cu arme biologice, nu avem suficiente vaccinuri - iar restricțiile forțate asupra cetățenilor sunt probabil singurele instrumente disponibile dacă nu există încă suficiente vaccinuri. Așadar, trebuie să restricționăm drepturile cetățenilor.” Suntem în anul 2001. Tot aici apare și Robert Kadlec, pe care l-am avut mai devreme, care a scris acest document de strategie pentru Pentagon și care a spus că o armă biologică ar putea fi folosită și în umbra unei epidemii reale și că aceasta ar putea fi negată în mod credibil. Acest Robert Kadlec participă la acest exercițiu în calitate de expert în arme biologice. Înregistrarea pe care o vedeți aici e un reportaj TV de la un canal de știri fictiv. Trebuie să vă imaginați oamenii stând acolo și făcând acest exercițiu. Apoi, pe un ecran mare de televizor, se difuzează știri fictive, dar care au fost special pre-produse. Apoi apare expertul Robert Kadlec și spune: „problema este că nu avem suficiente vaccinuri și asta înseamnă că ar putea fi o iarnă foarte neagră în America. Acesta este, până la urmă, titlul exercițiului, „Dark Winter". Dacă ne uităm acum la ce a devenit mai târziu Robert Kadlec - acum în criza Corona din 2020 - unul dintre cei mai importanți consilieri ai guvernului american, care stă aici în mijloc la pupitru, alături de el Mike Pence, vicepreședinte sub președintele Trump. Între timp, Joe Biden a fost declarat președinte al SUA și, la doar câteva zile după ce marile televiziuni americane l-au declarat președinte, a declarat că America se confruntă cu „o iarnă foarte întunecată”. Aceleași cuvinte, exact aceleași cuvinte. Acum, puteți crede că e o coincidență - desigur, nu pot dovedi acum că are legătură cu exercițiul. Dar există suspiciunea că acest limbaj a fost preluat de asemenea din această planificare preliminară veche. Cel puțin este același lucru. Revenind la 2001, în documentele exercițiului se spunea: „americanii nu mai pot considera ca fiind de la sine înțelese drepturile civile de bază, cum ar fi dreptul de întrunire sau libertatea de a călători”. Da, deci acesta a fost al treilea exercițiu într-un timp foarte scurt pe această temă. Acest lucru a fost foarte mult în atenția publicului și doar câțiva ... suntem în iunie 2001. Apoi, în septembrie, au avut loc atacurile din 11 septembrie și întreaga problemă a terorismului a fost din nou ridicată la un nivel superior. Acum, opinia publică mondială e cu adevărat conștientă de amenințarea teroristă, iar acesta e subiectul care va ghida și va modela întreaga discuție politică pentru anii următori. Septembrie 2001, apoi octombrie 2001, o lună mai târziu, apar scrisorile cu antrax. Scrisorile cu această pulbere alba fină conținând agentul patogen al antraxului, sunt trimise prin poștă. La acești doi politicieni, Tom Daschle și Patrick Leahy. Tom Daschle era liderul majorității din Senat la acea vreme, iar Patrick Leahy era președintele Comisiei juridice. Ceea ce i-a unit pe cei doi politicieni la acea vreme a fost faptul că amândoi se opuneau modificărilor legislative care urmau să fie adoptate după 11 septembrie 2001 - cuvântul cheie „Patriot Act”, adică restricțiile privind drepturile civile, extinderea puterii guvernului, extinderea competențelor serviciilor secrete - toate aceste măsuri legislative care au fost introduse la acea vreme. Ei au luat partea drepturilor civile și au spus: „nu putem lăsa această extindere să treacă drept regulă generală. Trebuie să discutăm de la caz la caz, trebuie să cântărim cu atenție.” În această situație, cei doi au primit scrisori cu antrax, a căror proveniență este, trebuie spus, contestată și astăzi. La început s-a spus - asta vine de la Bin Laden, asta vine de la Al Qaeda, asta vine din Irak. Nimic din toate acestea nu a putut fi dovedit. În cele din urmă, s-a spus că scrisorile proveneau de la un om de știință confuz din cadrul cercetării americane în domeniul armelor biologice. Nici acest lucru nu a putut fi justificat cu adevărat. Circulă multe povești diferite. De fapt, aceste atacuri nu au fost rezolvate nici până în prezent. Dar adevărul este că după ce acești doi politicieni au primit aceste scrisori de amenințare - trebuie să realizați acest lucru pentru un moment: dacă ei trimit o scrisoare cu un praf otrăvitor unui astfel de politician, atunci e clar că nu îl ucid pe politician cu ea, pentru că acești politicieni nu își deschid singuri corespondența. Bineînțeles, au angajați care fac acest lucru. Deci cel care a făcut asta nu a vrut să-i ucidă, atunci ar fi găsit alte căi și mijloace, dar a vrut să-i amenințe. A vrut să le trimită un semnal! Există o linie roșie aici. Oricine ar fi autorul acestor scrisori, acești doi politicieni au trebuit să fie amenințați și înfricoşaţi. Nu știu cum au susținut acest lucru, dar cert este că, imediat după ce au primit acele scrisori, au renunțat să se mai opună și legile au fost adoptate în acest fel. Aceste scrisori cu antrax au fost apoi folosite pentru a justifica ceva foarte interesant. În noiembrie 2001, din nou la foarte scurt timp după aceea, o nouă organizație internațională a fost înființată la inițiativa guvernului american. Se numea Inițiativa globală pentru securitate sanitară! Iar motivul invocat a fost că s-a spus: aceste scrisori cu antrax - care a fost marea problemă mondială la acea vreme - pot lovi oriunde. Fiecare guvern este amenințat. Irakul, Saddam Hussein sau Osama Bin Laden ar putea trimite acest praf extrem de toxic către oricare dintre ei. Trebuie să ne unim forțele acum, la nivel internațional, în toate statele, și să acționăm împreună împotriva ei. Atunci a fost înființată această inițiativă. Statele participante sunt indicate aici prin steagurile din partea de jos. Este vorba despre Canada, Uniunea Europeană, Franța, Germania, Italia, Japonia, Mexic, Marea Britanie, SUA și OMS în calitate de consilier tehnic. Înființată în noiembrie 2001. Acest grup este, în esență, G8, adică cele mai influente țări industrializate din Occident, la care se adaugă Mexicul și Uniunea Europeană ca actori suplimentari. Din acel moment, s-au întâlnit în mod regulat la un nivel foarte înalt. Fie miniștrii sănătății din țările respective, fie adjuncții de rang înalt ai acestora au discutat problema bioterorismului și și-au coordonat eforturile. La numai un an mai târziu, un alt pas foarte important a fost făcut în 2002, când s-a realizat că existau mari similitudini în planificarea de urgență pentru bioterorism și pentru o pandemie de gripă. Asta înseamnă că, începând cu 2002, au exersat și s-au pregătit întotdeauna pentru ambele. Deci nu mai aveau neapărat nevoie de un atac terorist ca pericol, ci au spus: ei bine, un astfel de virus se poate răspândi tot așa! Acest lucru e la fel de periculos și trebuie să ne pregătim și pentru asta. Toată această problemă a pregătirii pentru pandemie, care se numește „Pandemic Preparedness", a început la nivel internațional prin intermediul acestei instituții în 2002. Acest lucru a început la nivel internațional prin intermediul acestei instituții în 2002, când a fost înființat un grup de lucru tehnic privind gripa pandemică, condus de SUA și Anglia. Apoi au început exerciții care nu mai aveau loc doar în SUA, ci erau coordonate la nivel internațional. Primul dintre aceste exerciții a avut loc în 2003, exercițiul Global Mercury. Acesta este un grafic din documentele exercițiului. L-am luat de pe site-ul RKI. Iar actorii pot fi văzuți în acest grafic. Iată care sunt actorii direcți: Comisia Europeană, Franța, Germania, Italia, Japonia, Mexic, Marea Britanie, SUA, OMS, Canada - aceștia sunt actorii. Iar deasupra se află un regizor și un planificator de evenimente care a scris scenariul exercițiului, iar mai jos se află partea de joc! Germania a participat, de asemenea, reprezentată de RKI. A fost un exercițiu foarte elaborat, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile. Sute de oameni au fost implicați și au participat la acest joc. A existat o serie întreagă de exerciții de acest gen în acest interval de timp. Exercițiul „Atlantic Storm" din 2005 a fost foarte important. Madeleine Albright, fostul secretar de stat al SUA, se află în mijloc, la pupitru - ea a jucat rolul președintelui în acest exercițiu! În documentele pentru acest scenariu citim: în cazul în care s-ar lua măsuri de restricționare a libertății de mișcare, cât timp ar trebui să fie menținute? Cum ar fi coordonate la nivel internațional și cum s-ar lua decizia de a le ridica?". Deci, în principiu, exact genul de întrebări care sunt discutate în întreaga lume în 2020 au fost deja discutate foarte serios și la un nivel foarte înalt în cadrul acestui exercițiu. Permiteți-mi să vă arăt cine a participat. Printre alții, doi politicieni din Franța și Germania: Bernard Kouchner, în stânga, și Werner Hoyer, în dreapta. Bernard Kouchner a fost fostul ministru francez al sănătății. Mai târziu a devenit ministru de externe, deci a făcut parte din guvern. Iar în momentul în care a avut loc exercițiul, se discuta despre el ca fiind următorul candidat pentru postul de director al OMS. Deci, la acea vreme, o persoană foarte importantă în acest domeniu. În dreapta sa ... oh da, și a jucat rolul președintelui francez. În dreapta sa, Werner Hoyer, un politician FDP, a fost ministru de stat în Ministerul de Externe și a jucat rolul de cancelar german. S-au așezat în jurul unei mese din toate aceste țări și au jucat teatru. Și aceștia sunt oameni care au avut responsabilități guvernamentale. Da, Werner Hoyer a declarat după exercițiu: „pentru cineva care lucrează în domeniul securității și apărării de mulți ani, acesta a fost un exercițiu surprinzător și uluitor. Cred că astfel de lucruri sunt cunoscute doar de o minoritate foarte mică de politicieni din Europa". Bine, acum v-am prezentat o mulțime de exerciții de acest gen. S-ar putea să recunoașteți paralelele. Recunoașteți modelul despre care este vorba. Vă prezint marea mea concluzie intermediară: despre ce era vorba? Bineînțeles că era vorba despre o urgență sanitară. Era vorba de probleme de decizie, de competențe: Cine are dreptul să decidă ce, cine are supremația? Dar nu a fost vorba doar de aceste lucruri. A fost vorba, de asemenea, despre o stare de urgență, suspendarea drepturilor fundamentale, vaccinarea în masă și o politică autoritară fără participarea parlamentelor. Toate exercițiile au fost, de asemenea, legate de aceste puncte. Mi se pare foarte remarcabil, căci acest lucru nu este necesar din punct de vedere logic. Atunci când se repetă o pandemie sau un atac terorist, reacția la acesta, nu trebuie să se repete în mod automat și o suspendare a drepturilor fundamentale. Asta nu este în mod automat inclus acolo. Dar a fost făcut în așa fel încât un observator poate avea impresia că toate aceste exerciții au fost o acoperire pentru a putea testa o stare de urgență politică, pentru a se putea experimenta cum se acționează de fapt atunci când se întâmplă așa ceva. Cel puțin asta e impresia mea personală. Da, apoi a venit criza financiară din 2007/2008 și subiectul unui exercițiu de pandemie a trecut puțin în plan secund pe scena internațională. În 2009, când criza financiară abia a pătruns în economia globală, pandemia de gripă porcină a venit de după colț - o spun pe șleau - și în primăvara lui 2009, când povestea gripei porcine abia începea și nimeni nu știa cu adevărat ce se va întâmpla, acest domn a remarcat referitor la acest subiect: Acesta este Jacques Attali, pe care probabil că nu îl cunoaște toată lumea, dar e foarte cunoscut în Franța. El este consilier prezidențial. A fost mult timp un consilier foarte important al președintelui François Mitterrand. El a pregătit reuniunile G8 pentru Mitterrand ca un așa-numit Sherpa, cu alte cuvinte, cineva care a fost foarte aproape de putere pentru o perioadă lungă de timp. Un creier al elitelor din Franța și, de asemenea, cineva care, de exemplu, după cum am aflat din Frankfurter Allgemeine, a ajutat președinții - actualul președinte Emmanuel Macron - să se ridice. El spune despre el însuși că l-a descoperit pe Macron. Iar acest lucru este relativ credibil dacă ne uităm la cât de bine este conectat Jacques Attali la elitele franceze. El a spus la începutul anului 2009, într-un articol de presă - pe care îl puteți consulta și astăzi - pe tema gripei porcine: „Istoria ne învață că omenirea se dezvoltă semnificativ doar atunci când îi este cu adevărat frică (...) Pandemia incipientă ar putea declanșa una dintre aceste frici structurante. (...) Atunci vom putea pune bazele unui guvern mondial real mult mai repede decât ar fi fost posibil doar din motive economice.” Nu voi comenta mai mult, acestea sunt pur și simplu declarațiile sale de la acea vreme. Mi se pare foarte remarcabil! De obicei, astfel de declarații sunt etichetate drept teorii ale conspirației, dar acest lucru este real. Aceasta e o declarație reală din partea unui om cu mare influență. A rostit-o în 2009. Cam în aceeași perioadă, un an mai târziu, în 2010, a fost publicat în SUA un studiu care, de asemenea, merge puțin în această direcție: așa-numitul scenariu „Lock Step" face parte din acest studiu. Îl voi prezenta pe scurt ca să știți puțin despre ce-i vorba. Studiul în sine este acesta. Aici este titlul: Scenarii pentru viitorul tehnologiei și al dezvoltării internaționale. Sună cam plictisitor. Titlu birocratic, nespectaculos. Nu te aștepți să afli mari noutăți de la prima vedere. Studiul a fost realizat cu bani de la Fundația Rockefeller, al cărei logo este prezentat mai jos. Fundația Rockefeller e una dintre cele mai puternice și mai bogate fundații din lume. Numele se trage de la fondator. David Rockefeller a fost, de fapt, cel mai bogat om din lume în urmă cu o sută de ani. Astăzi, fundația are încă o mare influență în multe domenii. Iar acest studiu din 2010 a ridicat practic subiectul jocurilor de afaceri la un nivel cu totul nou. Nu s-au mai limitat la a spune ce va avea loc, când se va întâmpla asta, când se va întâmpla aia, ci au dezvoltat patru scenarii globale, patru scenarii globale ale viitorului în ce direcții ar putea evolua lumea în următorii ani, la modul general. Au fost definite patru direcții. Iar una dintre aceste posibilități care a fost schițată, pentru a privi puțin în afara cutiei, așa cum se spune în cercurile manageriale, pentru a privi puțin dincolo de propria sferă - una dintre aceste direcții a fost numită „Lock Step”. „Lock Step" înseamnă cu pas de cadență. În acest scenariu, scris în urmă cu 10 ani, se întâmplă următoarele lucruri: o pandemie de gripă se răspândește în întreaga lume și provoacă panică la nivel mondial China devine un model în cadrul panicii prin abordarea sa restrictivă se introduc măști obligatorii peste tot, în întreaga lume se exercită un control autoritar care rămâne chiar și după sfârșitul pandemiei cetățenii renunță de bunăvoie la libertatea lor - și o rezistență generalizată apare abia după mai mult de zece ani. Acesta este scenariul din 2010. E foarte ciudat când citești acest lucru acum, în 2020, și aceasta este realitatea pe care o trăim în prezent. Dacă citiți studiul, veți găsi acolo fraze care spun că scopul este: „să declanșeze o nouă dezbatere strategică în rândul factorilor de decizie”. Nu știm, sau nu știu eu, cine a vorbit cu cine despre acest scenariu la vremea respectivă, în ce cercuri a circulat. Nu se poate afirma asta, nu am date în acest sens, dar studiul există, e disponibil și a fost finanțat cu bani de la o fundație foarte puternică. Deci puteți presupune că un număr de persoane cu influență au citit studiul la acel moment. Da, toată această problemă a exercițiilor de urgență, a exercițiilor pentru pandemii a luat amploare din nou în 2017. Ce a fost în 2017? A apărut un nou președinte în SUA: Donald Trump. Pun acest lucru în context, căci acest context mi se pare foarte evident. Așadar, ianuarie 2017, Trump este pus în funcţie - iată o fotografie în Biroul Oval de la Casa Albă, în mijloc catedra președintelui, în stânga Barack Obama, președintele demisionar, îi arată lui Donald Trump pentru prima dată Biroul Oval. Da, și toată lumea își amintește că a fost un adevărat șoc în mass-media din întreaga lume. Trump este președinte, cum se poate așa ceva, nimeni nu a prezis asta, toată lumea a crezut că este imposibil ca așa ceva să se întâmple, că un asemenea outsider - care face declarații atât de flagrante, căruia nu-i pasă deloc de ceea ce spune mass-media .. deci că cineva ca el poate deveni președinte, a trimis unde de șoc în toată lumea. Există aceste mari conferințe internaționale care au loc în fiecare an la Davos, în ianuarie, Conferința de Securitate de la München, în februarie, iar în acest an 2017, la aceste conferințe nu s-a vorbit cu adevărat despre nimic altceva decât despre noul președinte al SUA. Ce înseamnă asta pentru sistemul mondial, pentru comerțul mondial, pentru sistemul financiar, pentru diplomația internațională? Se poate continua așa? La Conferința de Securitate de la Munchen din februarie 2017, John McCain a apărut și a declarat: „refuz să accept dispariția ordinii noastre mondiale”. John McCain era încă în viață. El a fost unul dintre experții militari de linie dură din SUA cu o mare influență în diplomația internațională, iar discursul său a fost foarte bine primit la această conferință, unde se întâlnesc în fiecare an militarii și diplomații din lumea occidentală, din NATO. Iar dacă vă mai uitați o dată la documentele și articolele din timpul conferinței, devine clar că la acea vreme multe lucruri atârnau în cumpănă, iar în aceste cercuri de elită oamenii erau foarte îngrijorați dacă NATO ar putea continua să existe în această formă, dacă acum se va dezintegra, dacă Trump va ... dacă totul va exploda în bucăți. În acest context a fost rostită această propoziție. McCain spune: „Refuz să accept dispariția ordinii noastre mondiale". El a fost foarte aplaudat de colegii din lumea occidentală. A doua zi, în cadrul aceleiași conferințe, Bill Gates apare și el și ține un discurs în care spune: „Ignorăm pe propriul risc legătura dintre securitatea sanitară și securitatea internațională” și spune: „un atac cu arme biologice va avea loc, este doar o chestiune de timp. Trebuie să fim pregătiți pentru asta. Trebuie să ne pregătim pentru epidemii așa cum se pregătește armata pentru război." Imediat după aceea, totul începe din nou cu aceste exerciții internaționale de pandemie. Activitatea de antrenare o ia de la capăt. Ne aflăm în 2017. În mai 2017, la Berlin va avea loc prima reuniune din istorie a miniștrilor sănătății din G20. G20 este alcătuit din cele mai bogate și mai puternice 20 de țări industrializate din lume, inclusiv China, India, Brazilia și toate țările europene industrializate. Pentru prima dată, miniștrii sănătății s-au întâlnit aici în mod special pentru a face față împreună acestei amenințări bioteroriste - această amenințare pandemică -, pentru a se pregăti. A avut loc un exercițiu pandemic de amploare, la Berlin, în mai 2017. Îi vedem aici, în primul rând, pe toți miniștrii sănătății. Iată-l pe Hermann Gröhe, predecesorul lui Jens Spahn la acea vreme, ministrul german al sănătății. Alături de el se află colegii săi din China, SUA, Brazilia, Canada, Australia - toți stau unul lângă altul. Iar în fața lor, pe ecran se derulează un scenariu de pandemie: Ce se întâmplă atunci când se răspândește un nou virus și ce putem face împreună? Virusul de atunci nu se numea SARS, ci „Sindromul respirator montan cu transmitere masivă (MARS)”. Așadar, acum este vorba de un virus fictiv care, conform scenariului, se pare că a venit din munți. Da, și dacă vă uitați din nou la această imagine, atunci poate că devine puțin mai clar de ce astăzi - acum, în timpul crizei, toate țările, sau majoritatea țărilor, procedează într-un mod foarte coordonat și același lucru se întâmplă peste tot. Da, pentru că toți acești oameni responsabili au primit aceleași informații în perioada anterioară, înainte de criză, și au primit aceleași rețete care trebuie apoi puse în aplicare. Acestea au fost deja sincronizate prin acest exercițiu. Cel puțin așa se pare. Rămânem în anul 2017, în august 2017. Iar Herrmann Gröhe, ministrul sănătății, va prezenta luna aceasta un grup consultativ. Un organism consultativ internațional care să consilieze politica de sănătate germană în vederea unei politici de sănătate la nivel mondial - cu alte cuvinte, Germania trebuie să facă o politică de sănătate la nivel mondial, trebuie să deschidă calea. Iar acești domni și doamne vor consilia guvernul în acest sens. Bineînțeles, în mijloc îl recunoaștem cu toții pe Christian Drosten, care este membru al acestui organism consultativ. În stânga sa se află Ilona Kickbusch, o academiciană din Germania, care a făcut multe cercetări pe tema pandemiilor. Ea a jucat un rol în cadrul OMS. Apoi aici: Jörg Hacker. Acesta este fostul președinte al RKI (Robert Koch Institut). Iată o doamnă din Africa, director regional al OMS pentru Africa. Dar, din punctul meu de vedere, domnii de la extrema stângă și de la extrema dreaptă sunt decisivi. Căci ei joacă într-o ligă complet diferită, dacă analizăm această situație. În stânga îl avem pe Jeremy Farrar de la Wellcome Trust. Aceasta este o fundație britanică care dispune de peste 25 de miliarde de dolari, o fundație incredibil de influentă în domeniul politicii de sănătate. Din punct de vedere financiar, sunt mai influenți decât Fundația Rockefeller, decât fundația lui George Soros. Deci au mai mulți bani, iar el este extrem de bine conectat în politica internațională de sănătate. În extrema dreaptă se află Christopher Elias de la Fundația Gates. Iar Fundația Gates este și mai mare, nu are 25 de miliarde, ci 50 de miliarde. Ei sunt chiar mai bine conectați în rețea și joacă un rol de lider în politica internațională în domeniul sănătății, ceea ce nu este o exagerare. Din 2017, acești doi domni sunt consilieri ai guvernului german, stând la aceeași masă cu Christian Drosten și cu ministrul sănătății. Cred că asta trebuie să fi auzit până acum. Bine, să trecem la anul următor. În 2018, în SUA are loc un alt mare exercițiu de bio-terorism. De data aceasta nu este un exercițiu internațional. Aici, în jurul acestei mese de conferință din Washington se află oameni care reprezintă Consiliul Național de Securitate. Deci oameni - politicieni, funcționari, persoane importante cu funcții înalte. Ei se joacă de-a Consiliul Național de Securitate și de-a atacul bio-terorist și trebuie să reacționeze. Este interesant din diferite perspective. Vedem aici, în mijloc, o transmisiune video de la un post de televiziune. Şi acesta este un program de televiziune pre-produs. Cele două femei care vorbesc între ele sunt cunoscute prezentatoare de televiziune din SUA. Dacă ar fi fost în Germania, ar fi fost ca și cum Sandra Maischberger și Maybrit Illner ar fi discutat între ele despre atacul bioterorist, iar oamenii de acolo ar fi reacționat. S-au depus toate eforturile pentru a face acest lucru cât mai realist posibil, astfel încât cei care stau la masă să aibă cu adevărat sentimentul că totul este real. S-au depus multe eforturi pentru asta. Bine, acest exercițiu a fost despre o sectă elitistă fictivă, de rang înalt, care a dezvoltat un virus răutăcios într-un laborator biologic din Zürich, pe care apoi l-a distribuit în întreaga lume. Se dezvoltă o pandemie, iar scopul acestui cult ar fi fost reducerea populației mondiale. Deci este un scop foarte demonic. Acesta a fost scenariul acestui exercițiu „Clade X”, organizat din nou de „Centrul pentru Securitate Sanitară", care planificase toate aceste exerciții cu ani înainte. Tom Daschle este alături în dreapta ecranului. L-am mai întâlnit anterior: unul dintre destinatarii scrisorilor cu antrax. Între timp, el a lucrat ca lobbyist pentru companiile din domeniul sănătății. Iar aici tocmai a luat parte la exercițiu. În stânga sa se află Tara O'Toole, expertă în biosecuritate care a scris multe scenarii pentru aceste exerciții. De exemplu, ea a scris scenariul pentru exercițiul „Dark Winter”. Și ea stă la această masă. Mai târziu, ea a jucat o funcție importantă în guvern și, da, este o persoană cheie în toată această scenă. Așadar, acum suntem deja foarte aproape de prezent. Înainte de a vă povesti despre ultimul exercițiu, „Evenimentul 201” - în octombrie 2019, aș vrea să deschid din nou o temă complet diferită, pentru că eu cred că își are locul în acest context. În contextul în care vă puneți întrebarea: De ce toată această pandemie Corona a început în ianuarie 2020? Bineînțeles, se poate spune că da, atunci a apărut virusul, și atunci și-a urmat cursul, dacă ne ținem de explicația oficială. Așa a fost sortit să se întâmple. Dacă ne imaginăm acum că nu s-a întâmplat așa cum a vrut soarta, ci că a fost dirijat de anumite cercuri, ca un experiment de gândire, atunci poate că nu e lipsit de interes să realizăm ce s-a întâmplat în septembrie 2019. Atunci a avut loc un cutremur foarte mare pe piețele bursiere. Aproape că nu am fost conștient de aceasta, am observat atunci doar în treacăt, ca pe un mic raport, dar nu am urmărit acest lucru și abia acum, pentru această prelegere, m-am uitat mai atent la el. Așa cum am spus la început, nici eu nu am încă acest subiect în cartea mea. Pentru a vă face o idee despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, vă voi arăta un scurt reportaj din ziar care rezumă destul de bine situația. Este vorba de un articol din „Die Zeit”, publicat în octombrie 2019. Acolo se spune: „Scurtcircuit în sistemul financiar. Rezerva Federală a SUA vrea să prevină un eșec total pe piața monetară prin intermediul a miliarde de dolari. Cât de critică este situația?” Să vă citesc cele mai importante informații din articol, ca să înțelegeți ce s-a întâmplat: „Criza a apărut peste noapte. Băncile cât pe ce să rămână fără bani. Bancherii centrali au pompat sute de miliarde de dolari pe piața monetară doar pentru a preveni ce era mai rău. Totul sună ca în perioada de vârf a crizei financiare mondiale de acum unsprezece ani - dar, de fapt, este vorba de alaltăieri." Deci, septembrie 2019: „atunci, o parte esențială a sistemului financiar mondial a fost pe punctul de a se prăbuși, iar publicul nu a observat aproape nimic." „În noaptea de 17 septembrie, o anumită rată a dobânzii (...) a crescut fără avertisment: rata care se aplică băncilor care vor să se împrumute pe termen scurt. În mod normal, băncile se aprovizionează cu numerar acolo pentru o dobândă de aproximativ două procente (...) Dar, dintr-o dată, numerarul de acolo a costat zece procente. (...) Ultima dată când bancherii centrali au fost nevoiți să intervină pe piața repo ─ așa se numește acest centru financiar ─ a fost după falimentul băncii de investiții Lehman Brothers, în 2008. Atunci, dezechilibrul băncii de investiții a declanșat o stare de urgență în această parte a sistemului financiar, care aproape a dus la prăbușirea economiei globale.” Mi s-a părut foarte interesant și încă mi se pare foarte interesant și am încercat să verific, să mă uit la cifre. Am intrat pe site-ul Federal Reserve, banca centrală americană. Acolo veți găsi următorul grafic. Pentru toți cei care nu sunt atât de familiarizați cu finanțele și cifrele, nu vă speriați, acest grafic nu este magie. Nu-i atât de complicat pe cât pare la prima vedere. Încerc să vă explic pe scurt: graficul prezintă „bilanțul”, adică activele totale ale băncii centrale. Ar putea fi tradus astfel: graficul arată cu câți bani contribuie banca centrală la economia americană. Așadar, câte obligațiuni guvernamentale cumpără, câte obligațiuni corporative cumpără. Asta înseamnă că banca centrală crează bani și îi introduce pe piață pentru a compensa faptul că băncile nu se mai împrumută între ele pentru că și-au pierdut încrederea. Asta este ceea ce se întâmplă. Am putea numi acest lucru, puțin simplificat, curba de febră a economiei americane. De fapt, despre asta este vorba. Să începem din stânga. În 2008, înainte de criza financiară, Rezerva Federală avea active totale de aproximativ un trilion, 1 000 de miliarde de dolari. Aceasta s-a dublat în câteva săptămâni, în toamna anului 2008. Dar de ce s-a dublat? Pentru că băncile nu se mai împrumutau între ele. Încrederea a dispărut. Atunci trebuie să intervină banca centrală, pentru că altfel sistemul se prăbușește. Asta s-a întâmplat. Interesant este că acest lucru nu a fost redus, ci nivelul a rămas același în următorii câțiva ani. În 2010, 2011, acesta a fost majorat. 12, 13, 14, acesta a fost mărit în continuare. Apoi a existat o fază de platou din 2015 până la sfârșitul anului 2017, cu o fază de platou foarte mare, de patru trilioane, deci de patru ori mai mare decât valoarea de dinainte de criză. Dacă privim lucrurile din perspectiva de astăzi, putem vedea că această bulă a fost gigantică. Este clar pentru noi că o bulă atât de mare nu poate fi menținută la nesfârșit. La un moment dat, trebuie să o dezumfli sau va exploda. Exact asta a încercat să facă Rezerva Federală a SUA la sfârșitul anului 2017. A decis să dezumfle încet, deliberat și continuu această bulă. Vânzarea de active și, astfel, scoaterea din nou a banilor din sistem. Asta a mers bine timp de doi ani. De la sfârșitul anului 2017 până la sfârșitul anului 2019 ─ și dacă mărim imaginea ─ o vedem din nou. Cât de continuu, lună de lună, banca centrală încearcă să dezumfle bula. Iar piața a jucat acest joc. Investitorii l-au acceptat. Iar în septembrie 2019, s-a întâmplat ceva. Nu știu ce, nu pot să vă spun. Dar adevărul este că încrederea în această piață financiară, în „piața repo”, s-a prăbușit în septembrie 2019, ceea ce a însemnat și a dus la faptul că banca centrală a fost nevoită să schimbe total cursul. Ceea ce făcuse timp de doi ani, a trebuit să inverseze complet. Trebuia să înceapă să cumpere din nou. Deci, acesta a fost un șoc pentru această bancă. Vedeți, această creștere nu are nicio legătură cu Corona. Ne aflăm în ianuarie 2020, aceasta este creșterea în umbra Coronei în luna martie. Dar asta de aici, din octombrie, noiembrie, decembrie 2019 nu are nimic de-a face cu criza Corona. Dar este aceeași mișcare care s-a accentuat ulterior. Dacă vă uitați acum ... Oh, nu ... Înainte de asta, aș dori să vă arăt un raport din ianuarie 2020, ─ chiar înainte să devină Corona marele subiect mediatic ─ din 16 ianuarie. Jurnalistul Norbert Häring de la Handelsblatt a scris un articol despre această creștere. Acolo scrie: „FED și-a justificat intervenția - în mod neconvingător - cu o eroare temporară de calcul proprie (...). În niciun caz nu ar trebui să se concluzioneze că băncile nu mai au încredere una în cealaltă. Se pare că presupusa eroare de calcul e destul de persistentă. Patru luni mai târziu, creditele de urgență (...) sunt încă distribuite în cantități nelimitate și nu se întrezărește niciun sfârșit. Numele beneficiarilor de împrumuturi sunt ținute secrete de FED pentru a nu le crea o reputație de indigență. (...) Poate că boom-ul pieței financiare alimentat de băncile centrale se află în faza finală înainte de colaps.” Doresc să pun acest lucru într-un context temporal mai larg. Am ales un grafic al bilanțului total al Rezervei Federale, care nu se întinde doar pe 10 ani, ci și pe 100 de ani. De atâta timp există această bancă. Aici este această curbă. Practic, puteți vedea în ce măsură este implicată Rezerva Federală în economia SUA. Și aici vedem, în 2008, criza financiară. Ultima dată când a existat o asemenea amploare a fost în timpul Marii Crize din 1930. Valorile de până la cel de-al Doilea Război Mondial au fost reduse lent după război. Acesta este nivelul, gravitatea la care ne îndreptăm în criza financiară din 2008 și, de asemenea, în criza care a izbucnit din nou în septembrie 2019. Asta e dimensiunea în care ne aflăm, în ceea ce privește politica financiară. În octombrie 2019 a avut loc următorul exercițiu: „Evenimentul 201”. Acesta este locul, hotelul în care a avut loc acest exercițiu. Este un hotel de lux din Manhattan, pe 5th Avenue, pe care îl vedem acolo. Acolo e Central Park. Da, și dacă mergeți puțin mai jos pe stradă, la câteva străzi, se află Trump Tower. Deci, aceasta este cea mai scumpă stradă din Manhattan. Iar acest hotel a fost inaugurat în 1930, în plină criză economică, cu bani de la marile bănci de pe Wall Street. Iar arhitectura acestei mansarde se bazează pe Capela Palatului de la Versailles, splendoarea barocă a lui Ludovic al XIV-lea. Bancherii de pe Wall Street care au finanțat-o au vrut, de asemenea, să trăiască în aceeași fastuozitate. Și ei se vedeau puțin la acest nivel. Da, hotelul se află și astăzi acolo. Acolo, chiar în New York, a avut loc acest exercițiu, „Evenimentul 201", în care s-a repetat o pandemie de coronavirus. Permiteți-mi să vă spun pe scurt cine stă la această masă, ca să vă faceți o idee despre persoanele care au exersat aici: Acesta este moderatorul de la Centrul pentru Securitate Sanitară, alături de el se află Christopher Elias. L-am avut mai devreme, este de la Fundația Bill Gates și a fost consilier al guvernului federal, după cum am aflat mai devreme. În dreapta sa se află șeful Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA. Acesta este șeful agenției chineze de control al bolilor. Aceștia au participat, de asemenea, la acest exercițiu. Acesta este vicepreședintele companiei Johnson & Johnson, cea mai mare companie farmaceutică din lume după capitalizarea de piață. Aceasta e fosta vicepreședintă a CIA, care a făcut parte și ea din acest grup de experți. Iar domnul din față este președintele agenției de PR Edelmann. Aceasta este cea mai mare agenție de PR din lume. La această conferință, la acest exercițiu, așa cum am spus, a fost jucată o pandemie de coronavirus, de asemenea, în vederea relațiilor publice. Iată ce se spune în documentația pentru acest exercițiu:„guvernele vor trebui să colaboreze cu companiile media pentru a cerceta și dezvolta abordări mai sofisticate pentru a contracara dezinformarea. Acest lucru va necesita dezvoltarea capacității de a inunda mass-media cu informații rapide, precise și coerente. (...) Companiile media, la rândul lor, ar trebui să se angajeze să se asigure că mesajele oficiale au prioritate și că mesajele false sunt suprimate, inclusiv prin intermediul tehnologiei." Asta e în fond ceea ce se întâmplă acum. Iată o altă imagine de la această conferință; o vedem aici pe organizatoare, aceasta e directoarea Centrului pentru Securitate Sanitară, Anita Cicero. Este avocată, a lucrat pentru o mare firmă de avocatură ca lobbyist în domeniul farmaceutic înainte de a lucra pentru acest institut. Avea în subordine trei sute de avocați, iar printre interlocutorii ei se numărau membri ai Comisiei Europene, politicieni din Senatul SUA, cărora le-a transmis interesele industriei farmaceutice, înainte de a deveni apoi director adjunct al acestui centru și de a co-organiza exerciții de acest gen. Ceea ce mi se pare foarte interesant este prezentarea din stânga sus a imaginii, unde se poate vedea cum e ilustrată această criză, care a fost jucată fictiv. Deci, vedeți aici un grafic cu numărul de cazuri, modul în care acestea evoluează. Puteți vedea ce țări sunt afectate și în ce măsură, puteți vedea cum evoluează prețurile la bursă în același timp, câte decese sunt, proiectate pentru următoarele câteva luni. Acesta este exact genul de prezentare pe care o primim în criza Corona prin intermediul Universității Johns Hopkins, care a participat la acest exercițiu, și pe care o primim, de asemenea, mediatizată de această instituție, în toate mass-media. Exact acest tip de reprezentare grafică a cifrelor este exact ceea ce este realitatea noastră acum. Și restricțiile propuse de social media etc. și că YouTube și Google și marile companii ar trebui să intervină într-un mod restrictiv. De asemenea, ceea ce a fost planificat în prealabil aici este acum realitatea în acest moment, și cred că toate aceste informații împreună reprezintă un fundal important pentru a ne forma o opinie despre ceea ce s-a întâmplat aici în acest moment. Vă mulțumesc pentru atenție.

de la F.

surse/linkuri: https://www.youtube.com/watch?v=SSnJhHOU_28